ISTORIC
Biblioteca este organizată în cadrul unei unităţi de învăţământ preuniversitar, cu ciclu liceal, de drept public, fără personalitate juridică.
Biblioteca Colegiului „Henri Coandă” Bacău a luat naştere în anul 1972, în același timp cu înfiinţarea liceului, care la început funcţiona ca “Şcoală Profesională de pe lângă Uzina de reparat Avioane” Bacău.
Schimbarea majoră în structura instituţiei s-a produs în 2005, când clasele cu profil tehnologic au fost înlocuite de clasele cu profil teoretic, iar liceul îşi schimbă titulatura în Colegiul “Henri Coandă” Bacău.
Dacă în anul 1973, biblioteca dispunea de un număr de 1500 de volume, în prezent fondul de carte este de 30.000 de volume.
Prima înregistrare de carte a fost făcută de către doamna profesoară de română Eleonora Cârlan, care a funcţionat ca bibliotecar cu jumătate de normă până în anul 1975. Din 1976 până în anul 1984, activitatea bibliotecii a fost condusă de doamna Doina Sofronea, iar din anul 1984 până în 2001 de către doamna profesoară Zenovia Ursulescu, care a predat ştafeta doamnei Elena Daniela Pricop, bibliotecar în prezent.